Fotografia – pasiune și meserie: Cristina Ţintă

Proiectul, din care aflăm cum s-a transformat pasiunea pentru imagine într-o meserie care aduce multe împliniri, continuă cu povestea Cristinei Ţintă, consultant foto şi Content & Community Specialist la F64. Pentru ea, totul a început din dragoste pentru desen şi pentru stele.

cristina-tinta

Încă din adolescenţă, Cristina a fost atrasă de desen şi fascinată de astronomie. Planetele, stelele, nebuloasele, toate arătau incredibil în fotografii, astfel a luat naştere pasiunea ei pentru imagini. „Îmi plăcea foarte mult să desenez, să mă uit pe albume de artă, să fac tot felul de colaje din carton, staniol, ziare. Apoi m-am apucat de astronomie şi am început să fiu foarte pasionată şi de fotografie, pentru că îmi plăcea să le îmbin pe amândouă. După care am ajuns să fotografiez de toate, în ultima perioadă axându-mă în special pe fotografia de stradă, dar nu spun nu peisajului sau portretelor”, povesteşte Cristina Ţintă.

This slideshow requires JavaScript.

Cristina a început să lucreze cu F64 după ce a colaborat cu magazinul pe diferite proiecte editoriale, ca freelancer. Acum este Content & Community Specialist şi se ocupă, printre altele, de redactarea articolelor de pe blog şi de newsletter-ul de content, dar îi place foarte mult să participe şi la organizarea evenimentelor şi a expoziţiilor de fotografie.

Ca stil fotografic, Cristina preferă fotografia de stradă şi de călătorie, dar este interesată şi de peisaj sau portret, iar munca sa poate fi urmărită pe Flickr, Facebook sau Instagram. Recunoaşte că îi place foarte mult să se joace cu camera, să experimenteze, să încerce mereu lucruri noi, inedite, pentru a-şi pune în valoare imaginaţia, creativitatea. Tocmai această dorință de a încerca lucruri noi a făcut-o să se implice drept cofondator și în festivalul Bucharest Photo Week, care anul acesta ajunge la cea de-a 3-a ediţie. Începe oficial pe 26 septembrie și până pe 2 octombrie vor fi o mulțime de ateliere și expoziții pentru iubitorii imaginii.

F64 este partener oficial și găzduiește cinci expoziții, iar unul dintre cele mai interesante evenimente ale festivalului va fi expoziţia de fotografie de stradă On SPOTLight – grup internațional de fotografi. Toate imaginile pe care vizitatorii le vor vedea au fost realizate în urma unui concurs cu tema folosirii creative a luminii în fotografia de stradă. Vernisajul se va desfășura marți, 27 septembrie, de la ora 19.00, în sala expozițională a F64 (Bd. Unirii nr 45).

București, 19 septembrie 2016 – F64

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s