De ce blogger?

Imi pun mereu aceasta intrebare. Am fost?…sunt?…voi deveni?

O parte din raspunsuri provin din copilarie, cand tatal meu absolvent de filologie – istorie si ziaristica, scria cu talent la Revista muzeelor si multe alte publicatii. Parca, si acum, am in imaginea de pe propria scoarta cerebrala, colectia frumos aranjata in biblioteca a Revistei muzeelor, langa cea de Magazin Istoric, la care tata tinea foarte mult.

Am fost curios, mi-am aruncat privirea, dar, parca nu era ceva, care cautam, cu insistenta. Asa, cum am mai scris pe blog, cautam surubelnita bunicii, sa desfac telefonul cu disc, inca, de la varsta de 3 ani.

Totusi, tata, m-a tras din aceasta postura jenanta, in care, distrugeam la acea varsta, carcasele, din curiozitate, incercand, sa ma indrepte, catre un drum intelectual, si mai apropiat de modul sau de a vedea viata, ce mi s-ar fi potrivit si mie mai bine.

Daca va spun de pe acum, ca toata viata mea, a fost o oscilatie intre aceste porniri, de la inca 3 anisori, nu veti putea sa credeti.

dsc08977

La vreo 7 faceam parte din orchestra scolii generale 197 si cantam la vreo 3 instrumente: clavieta, blockflote si xilofon. Adica doua instrumente de suflat si unul de percutie. Mai apoi tata a fost cu ideea de a intra in Corul de Copii a Radiodifuziunii, unde am accedat fara niciun efort, pentru ca la acea varsta, aveam destule deprinderi muzicale si o afinitate aparte. Am concertat impreuna cu corul la Radio si Televiziune. Dar atunci, cand a fost cazul sa plec, impreuna cu corul, in Japonia, la un concert, ventrilocii sistemului, mi-au pus “bete in roate”, si nu m-au luat in concert, motivand cu nerusinare, ca, am lipsit la repetitii. Au sustinut aceste lucruri, cu un “asazis” catalog, pe care il detinea o functionara, si in care nimeni nu semna.

Tot tata s-a suparat, si, pentru ca, eram in clasa a patra, a zis, ca, ar fi mai bine sa imi vad de scoala, si sa urmez un instrument muzical, pentru a putea, sa imi creez, o cariera muzicala, ce nu va tine cont, decat de valoare. Asa am intrat la Scoala de muzica, de pe Stirbei Voda, la clasa de clarinet a profesorului Petrutiu unde invatam ceva meserie. Secundar a fost pianul.

Intre timp observam cum, in casa, creste, ceva maiastru, de care tata era mandru si ii acorda o atentie deosebita. Era “comoara familiei”. Biblioteca. Sanctuarul tatei unde aveam si eu acces, insa, timpul imi era limitat de lectiile scolare normale, plus lectiile de la scoala de muzica. Apoi, educatia mea culturala, era intregita, saptamanal, cu pereglinari la teatrele din Bucuresti, opera, opereta. La lectiile de duminca dimineata, de la ora 10,  sustinute de un cap organizat cum era cel al maestrului Iosif Sava, sau Sergiu Celibidache, foarte educativ pentru copiii din acea vreme, un teritoriu cultural propice.

Incepusem sa descopar si eu frumusetea peripetiilor din cartile de varsta mea, insa, mereu mi se parea ca fictiunea de acolo, nu este ceea ce cautam.

In plus am suferit si un accident stupid cu bicicleta in usa unui garaj, ceea ce mi-a afectat tocmai maxilarul si buza atat de necesare instrumentului, la sustinerea unui examen de intrare la liceul de muzica, unde imi fixasem initial targetul. Pentru ca ancia clarinetului, nu mai putea vibra cu aceiasi ususrinta si amplitudine, cu care o facea inainte, iar, despre virtuozitatea pe care o dobandisem, nu se mai putea pune problema.

Punct si de la capat. La nivelul anilor ’80 tocmai prindea aripi o ramura derivata din matematica, si anume informatica. Pentru ca, si dragostea mea de matematica finalmente provenea din muzica. De aceea, ultima decizie, ce avea sa imi influenteze viata a fost admiterea la liceul de informatica. Acolo, insa, lucrurile erau mai putin dezvoltate, iar latura pragmatica, lipsea la ora aceea, dar era “under construction”. Mda, la mine orice lucru teoretic, ce nu isi gasea aplicabilitate practica, era lipsit de valoare. Tot in perioada liceului, am inceput sa fac mai des cunostinta, cu biblioteca tatalui meu. Citeam si visam. Visam si cream. Si in final materializam pe cateva caiete. Poate ca eram indragostit de cateva colege. Nu stiu exact. Dar pe langa motivele filosofice, care ma atrageau, descopeream timid, si ceva urme de erotism:). Poate, atunci, a fost momentul, in care, inconstient, scriam la primul meu blog…nu stiu. Au mai fost incercari, in clasa a 8-a, cand eram indragostit de o blonda, si incercam, sa o conving, ca seamana cu Lady Di. De astea, de ale varstei, dar, cu mici suferinte in subsidiar.

Si, pentru ca, stiinta si tehnologia incepuse sa imi deschida ochii si dragostea adevarata, am decis sa merg in directia aceasta. Dar eu eram un caz aparte. Aveam nota 10 la limba si literatura romana, pentru ca, acea “comoara a tatalui” meu incepuse sa fie explorata. In plus, am inceput sa primesc, bani, pentru a putea sa o dezvolt. Latura de pe partea mea, matematica / tehnica / tehnologica. Si practic a fost momentul in care biblioteca tatalui a facut un pui…ce-i drept mai mic, si zic eu, mai negru;)

Am fost premiant in clasa a 12-a cu nota 10 la romana la bac, si am primit repartitie de la liceu la un loc de munca, electronist hardware, situat la ICI. Ceea ce se intampla numai cu cativa, zeci de absolventi. Atunci a fost si momentul, in care m-am simtit mai apropiat, de electronica, si am optat catre Facultatea de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti. Unde, ce credeti ca faceam in sesiunea de examene. Desigur, atacam ceva, ce imi lipsea. Partea mea umanista, pe care o regaseam in romanele si lucrarile de critica literara, pe care, ma strecuram sa le citesc, indulcind in acest fel partea realista a formulelor abstracte a caror conotatie practica arar o puteam descoperi, desi era vorba de electronica.

Practic descoperirile pe care le faceam zilnic in partea de laborator, de la locul de munca, incepeau sa fie intregite de aparatul matematic dobandit la facultate. Mi s-a parut ok asa. Insa, timpul alocat pentru literatura mi se restrangea. Pentru ca, fusese inlocuit de catre cel alocat literaturii tehnologice, si al aplicarii in practica. Pentru ca, tocmai incepusem sa imi dotez un mic atelier si sa experimentez montajele electronice. Pentru ca, incepusem sa visez si sa aplic mici tehnici antreprenoriale, la nivelul acelor ani. Dar si concluzile demersurilor nu au fost cele mai bune.

Nu intentionez sa imi pun aici CV-ul, ci mai degraba sa arat de unde a aparut inclinatia catre blog. Dintr-o samanta venita de la tatal meu, si inclinatie spre a citi si a scrie, despre ce in cotidian se intampla. De la o deznadejde pornita dinspre corporatii, care, cauta sa limiteze potentialul dezvoltarii profesionale, in special la o anumita varsta a angajatului. Dinspre nevoia de a socializa si a face parte din gasca unor oameni inteligenti, si care stiu sa comunice. Din nevoia de a participa, de a fi in miezul evenimentelor. Din nevoia de a progresa, de a afla, de a testa. Acestea erau nevoile mele de acum patru ani, cand, am scris pentru prima oara. Iar bloggingul mi-a oferit aceasta sansa.

Cred ca a fost singura de a putea intra in contact cu fostii colegi de presa, ai tatalui meu, chiar inainte de a se stinge. Cred ca este singura sansa de a iesi din tenebrele vietii cotidiene, chiar, daca imi consuma o foarte mare parte din energie, si resurse, pe care, nu am cum sa le regenerez, fiind un blog non-comercial, adica fara castiguri.

As fi fericit, daca presa scrisa, va avea ocazia sa renasca, mai puternica, pentru ca, sunt cateva generatii de oameni talentati si puternici, intelectuali. Dar, pentru asta, este in mod obligatoriu, sa fie lasati, sa scrie adevarul, sa fie independenti, material si juridic. Acestia sunt oamenii cu adevarat puternici de care aceasta societate are foarte mare nevoie.

Am scris acest articol, deoarece Cristian Manafu a lansat o provocare online, in Puterea blogului.

Dar si pentru ca am simtit ca in primul rand este timpul sa imi raspund propriilor cautari si dileme.

«Inca de la lansare, sub sloganul ”Pentru cei puternici”, Stalinskaya Vodka este alaturi de cei care care au curajul sa riste pentru a transforma orice incercare intr-o victorie, de cei al caror succes este alimentat de taria de caracter. Anul acesta, Stalinskaya a implinit 20 de ani.»

***

Blogul Manafu.ro a fost implicat in evenimentul de celebrare a celor 20 de ani de existenta a brandului Stalinskaya Vodka. Preparata conform unei retete traditionale rusesti, STALINSKAYA Vodka este recunoscuta pentru taria gustului, pentru rigoarea selectiei materiilor prime si imbunatatirea constanta a procesului de productie si a tehnologiei folosite. Toate aceste caracteristici au plasat-o in topul preferintelor consumatorului roman, mentinandu-se, inca din 2001, ca lider de piata. De asemenea, din 2009 pana in prezent, acestea i-au adus peste 50 de distinctii si recunoasteri internationale ale calitatii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s