Top 7 produse pentru o locuință inteligentă, de sărbători

Odată cu creșterea numărului de dispozitive care se conectează la rețeaua wireless de acasă, de la telefoane, tablete, laptopuri, la televizoare și becuri inteligente, nevoia unei soluții stabile și sigure este tot mai mare. TP-Link, furnizorul numărul unu de soluții de rețea pentru clienți finali, recomandă câteva dispozitive de rețea și din categoria smart home pentru cei care doresc să își înnoiască locuința de sărbători și să o transforme într-una inteligentă.

În centrul oricărei rețele wireless stă routerul. Însă o inovație a domeniului pe care TP-Link o are în portofoliu de la începutul acestui an este sistemul Wi-Fi whole home cunoscut și ca soluție de rețea de tip mesh. Avantajul folosirii acestei soluții față de un router este aria mult mai mare de acoperire și faptul că are cea mai avansată securitate. Astfel, cu cele trei dispozitive incluse în pachet, Deco M5 oferă o rețea wireless stabilă pe o suprafață de 418 mp, indiferent de configurația locuinței, de materialele din care este construită aceasta sau de interferențe. În plus, pot fi adăugate ulterior noi dispozitive la rețea, acestea configurându-se singure. Deco M5 este un sistem construit în standardul AC și asigură o viteză de până la 1300 Mbps distribuită între cele două benzi de frecvență de 2,4GHz și 5GHz.

Router pentru conexiuni super-rapide – Archer C5400

Pentru utilizatorii care rămân deocamdată fideli clasicului router, dar își doresc o soluție foarte puternică, varianta optimă este routerul TP-Link Archer C5400. Tehnologiile 4-Stream şi NitroQAM integrate asigură rate de transfer de până la 5400 Mbps, în banda de 2.4GHz (1000Mbps) şi în cele două benzi de 5GHz (2167Mbps). Totodată, integrează tehnologia MU-MIMO care îmbunătăţeşte conexiunea dintre router și dispozitivele mobile, pentru o performanţă a rețelei wireless de trei ori mai mare. Routerul este dotat cu un procesor dual-core de 1,4GHz şi cu 3 procesoare secundare care asigură conexiuni rapide, în timp ce antenele cu amplificare şi tehnologie beamforming optimizează acoperirea reţelei.

This slideshow requires JavaScript.

Range extender de mare viteză

Pentru locuințele în care, din motive de suprafață sau configurație, semnalul nu ajunge în toate zonele, o opțiune de folosit alături de router este range extenderul. Cel mai nou și mai performant range extender de la TP-Link este RE650 capabil să asigure o viteză de transfer al datelor de până la 2600 Mbps, wireless. Folosind tehnologiile 4-Stream și TurboQAM, RE650 atinge viteze maxime de până la 800 Mbps în banda de 2,4GHz și 1733Mbps în banda de 5GHz, pentru streaming 4K și gaming. Totodată, tehnologia MU-MIMO îmbunătățește performanța asigurând o viteză a conexiunii de 4 ori mai mare decât un range extender AC tradițional. Produsul este disponibil în oferta magazinelor pentru aproximativ 650 de lei.

O alternativă mai complexă la RE650, este range extenderul cu priză inteligentă încorporată RE270K. Dispozitivul este compatibil cu orice router sau Access Point și extinde acoperirea rețelei wireless la o viteză de până la 75 Mbps în cele două benzi de frecvență, de 2,4GHz și 5GHz. Priza inteligentă încorporată permite controlul și monitorizarea dispozitivelor conectate, dar și programarea prizei, precum setarea On/Off pentru un dispozitiv conectat, prin intermediul aplicației Kasa.

Becuri și prize pentru locuințe smart

Odată rețeaua configurată, pasul următor e conectarea becurilor și a prizelor inteligente, dar și a camerei IP pentru cei care doresc și securizarea locuinței. Priza inteligentă HS110 și becul inteligent LB130 pot fi controlate de pe telefon folosind aplicația Kasa, iar camera IP NC450 cu ajutorul aplicației tpCamera. Având priza HS110, orice dispozitiv electric sau electronic conectat la aceasta poate fi pus în funcțiune sau oprit, direct sau programat. În plus, asigură monitorizarea consumului de energie și permite optimizarea lui, prin faptul că oferă informații detaliate despre intervalele în care au fost dispozitivele conectate în priza inteligentă și cât a consumat fiecare. Nu în ultimul rând, poate fi controlat vocal cu aplicația Amazon Echo. Prețul dispozitivului este de aproximativ 150 de lei.

Becul inteligent LB130 poate fi programat pentru aprindere sau stingere, oferă o paletă foarte variată de culori, iar intensitatea luminoasă poate fi reglată în funcție de momentul zilei. În plus, asigură un consum de energie cu până la 80% mai mic față de un bec normal, cu incandescență de 60W. Poate fi achițizionat din magazinele de profil la prețul de aproximativ 250 de lei.

Securitatea locuinței este cu atât mai importantă de sărbători când unii utilizatori aleg să își petreacă sărbătorile departe de casă. Camera IP NC450 cu rezoluție HD, funcții Pan / Tilt pentru filmare la 360 de grade orizontal și 150 de grade vertical și Night Vision pentru filmare pe timpul nopții este o soluție de luat în calcul. Are detector de sunet și mișcare și trimite notificări pe email utilizatorului și sistem audio bidirecțional. Nu în ultimul rând are slot pentru card micro SD pentru stocarea imaginilor și a înregistrărilor. Camera e disponibilă în magazinele de profil pentru aproximativ 400 de lei.

 

București, România, 14 decembrie 2017 –

TP-Link® prezintă la IFA 2017 primul sistem Wi-Fi Whole-Home complet și securizat pentru locuință

TP-Link® prezintă în cadrul târgului de tehnologie IFA, ediția 2017 sistemul Wi-Fi Deco M5 Whole-Home, noi dispozitive pentru locuințe inteligente, dar și Archer C5400X, cel mai puternic router din lume, dotat cu un procesor quad-core.

Deco M5 este o soluție de rețea Wi-Fi în sistem mesh care oferă acoperire wireless uniformă și securitate completă prin TP-Link HomeCare. Cu protecție integrată antivirus și anti-malware de la  Trend Micro*, Deco M5 oferă o experiență Wi-Fi securizată. Disponibil în configurația cu trei unități, sistemul Wi-Fi Deco M5 Whole-Home va putea fi achiziționat și în România de luna viitoare.

Mesh Networking pentru o viteză și acoperire fără probleme

Cu un procesor quad-core, Deco M5 implementează cea mai recentă tehnologie de rețea pentru o acoperire Wi-Fi completă a locuinței. Sistemul dual-band AC1300 este capabil să atingă viteze de până la 400Mbps în banda de 2,4GHz și 867Mbps în banda de 5GHz, folosind tehnologia MU-MIMO pentru a transfera rapid datele către mai multe dispozitive simultan. Deco M5 conține în pachet trei unități care pot fi personalizate pentru a se potrivi nevoilor de acoperire Wi-Fi ale utilizatorilor și oferă acoperire pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați. Rețeaua poate fi compusă din până la 10 unități Deco M5.

TP-Link ARTTM

Deco M5 utilizează tehnologia TP-Link Adaptive Routing Technology (ART) care asigură funcționarea rețelei întotdeauna la viteze maxime, identificând rapid și selectând cea mai rapidă cale pentru conexiune a dispozitivelor la rețea. Deco M5 optimizează și conexiunile dintre dispozitive pentru a oferi cele mai bune rezultate și pentru a asigura cea mai bună performanță în întreaga locuință în orice moment.

This slideshow requires JavaScript.

Din categoria dispozitivelor Smart Home, TP-Link va expune hub-ul smart home AC1900 cu touchscreen SR20, un router Wi-Fi avansat, care permite conectarea și gestionarea tuturor produselor TP-Link Smart Home, precum și a dispozitivelor ZigBee și Z-Wave de pe smartphone, tabletă sau direct de pe touchscreenul routerului. Procesorul său dual-core de 1GHz oferă o performanță Wi-Fi clasa AC1900 în benzile de frecvență de 5GHz (până la 1300Mbps) și 2,4GHz (până la 600Mbps). Patru porturi Gigabit Ethernet, un port USB 3.0 și un port USB 2.0 oferă opțiuni pentru diferite tipuri de conexiuni cu acces rapid la Internet. SR20 permite aprinderea automată a luminilor când cineva ajunge acasă, setarea termostatului la temperaturile dorite și menținerea casei în siguranță, furnizând în același timp o rețea rapidă și stabilă.

Supraveghere în timp real

Pentru monitorizarea în timp real a locuinței, camera IP Kasa Cam KC120 permite acces și control în timp real prin aplicația Kasa. Detectează orice sunet sau mișcare și trimite e-mailuri sau notificări pentru avertizarea imediată. Senzorul CS100 anunță când sunt deschise/închise ușile și ferestrele, iar senzorul MS100 detectează mișcarea și lumina ambientală.

Range extender rapid cu priză inteligentă încorporată

TP-Link a combinat două produse utile pentru a obține produsul RE370K, care conține o priză inteligentă, controlabilă prin aplicația Kasa și un range extender rapid, capabil să extindă rețeaua wireless AC1200 în orice colț al locuinței.

Primul router Quad-Core

TP-Link prezintă la IFA și cel mai puternic router din lume, Archer C5400X, un router tri-band capabil să furnizeze viteze wireless combinate de 5,3Gbps și primul dispozitiv de acest fel dotat cu un procesor quad-core de 1,8GHz pe 64 de biți. Pe lângă super procesorul Broadcom cu patru nuclee, routerul mai este echipat cu alte 3 procesoare specializate dedicate benzilor wireless. În total routerul este dotat cu procesoare care însumează 7 nuclee, generând o putere de procesare de peste 9.6GHz ceea ce îl face cel mai puternic echipament WLAN din industrie, pentru consumer. Routerul asigură astfel o viteză de 1000Mbps în banda de 2,4GHz și 2167Mbps pentru fiecare din cele două benzi de 5GHz pentru streaming 4K, gaming online sau aplicații. Totodată permite conectarea wireless a unui număr de până la 90 de dispozitive, în funcție de tipul de trafic.

Routerul Archer C5400X este și primul model din portofoliul TP-Link cu stocare internă de 16GB, VPN cu accelerator hardware, funcție Link Aggregation și 8 porturi LAN.

BERLIN, Germania – 4 septembrie 2017TP-Link®

TP-Link semnează cu Ingram Micro Romania (RRC) un acord pentru distribuția de soluții business

TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, a semnat acordul de distribuție pentru gama de echipamente destinate clienților companii cu Ingram Micro România (RRC), distribuitor cu valoare adăugată de soluții IT.

În cadrul acestui parteneriat, Ingram Micro Romania (RRC) va distribui produsele și soluțiile TP-Link din gama business dedicată segmentului IMM. Acordul va acoperi canalele de distribuție specifice companiilor IT care dezvoltă și implementează proiecte B2B și are în vedere întregul portofoliu TP-Link pentru IMM-uri, inclusiv switch-uri cu management, routere profesionale, soluțiile business Wi-Fi pentru interior și exterior Auranet, antene profesionale precum și soluțiile Pharos Wireless Broadband pentru exterior.

București, 17 august 2017 TP-Link

TP-Link anunță routere la prețuri de vară, la pachet cu range extendere

TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, anunță disponibilitatea în magazinele de electro-IT online a două pachete  promoționale de rețelistică. Este vorba despre pachetul AC 1200 format din routerul Archer C1200 și range extenderul RE350, disponibil cu până la 20% reducere în magazinele Altex și eMAG, respectiv routerul TL-WR940N, mai ieftin cu până la 25% la achiziția împreună cu range extenderul TL-WA850RE.

Primul dintre pachete se adresează utilizatorilor care au nevoie de performanță ridicată și acoperire extinsă a rețelei Wi-Fi, în timp ce al doilea pachet este destinat utilizatorilor care își doresc o soluție performantă, de buget.

Routerul Archer C1200 face parte din populara și performanta gamă Archer de la TP-Link și este unul dintre modele robuste, ușor de instalat, cu acoperire și performanțe excelente, potrivite pentru utilizarea acasă sau la birou. Este un model Dual-band Gigabit, care asigură o rată de transfer wireless de până la 1200Mbps în cele două benzi de frecvență, respectiv până la 867Mbps în banda de 5GHz și de până la 300Mbps în banda de 2,4GHz. Are patru porturi LAN Gigabit pentru conexiuni prin fir la console de joc, televizoare smart sau PC-uri și un port USB 2.0 pentru conectarea de periferice.

This slideshow requires JavaScript.

Împreună cu range extenderul RE350 din aceeași gamă AC 1200, routerul asigură puterea și  stabilitatea semnalului în întreaga locuință. Range extenderul este prevăzut cu un port Gigabit Ethernet pentru conectarea unui dispozitiv cu fir, dar suportă numeroase alte conexiuni wireless, în cele două benzi de frecvență de 2,4GHz și 5GHz, pentru divertisment, chat sau browsing nelimitat. Range extenderul poate fi instalat de pe orice dispozitiv iOS sau Android folosind aplicația Tether. Nu în ultimul rând integrează un modul Acces Point, permițând transformarea unei rețele prin fir într-una dual-band, wireless, prin simpla conectare a cablului Ethernet la portul dedicat.

Routerul TL-WR940N este un router wireless N 450Mbps ce permite atât conectarea prin fir cât și wireless. Tehnologia MIMO integrată pe dispozitiv permite crearea unei conexiuni performante care permite streaming video HD, gaming online sau aplicații VoIP. Securizarea se face prin criptare, printr-o simplă apăsare a butonului WPS de pe dispozitiv.

Range extenderul TL-WA850RE extinde acoperirea rețelei wireless create cu ajutorul routerul TL-WR940N în cele mai îndepărtate colțuri ale locuinței, asigurând un semnal stabil și puternic. Portul Ethernet cu care este prevăzut, permite, de asemenea, folosirea lui ca adaptor wireless, transformând orice rețea de Internet cu fir într-una fără fir. Dispozitiviul este o soluție plug and play, simplu de instalat, prevazut cu 5 indicatoare LED care permit identificarea celei mai bune amplasari pentru o recepție optimă a semnalului primit de la router. La fel ca și modelul RE350, este compatibil cu orice router, de la orice alt producător.

București, 10 august 2017 – TP-Link

Terminalul TP-Link Neffos X1, o surpriza placuta la review

Stiti ca la review am mai primit produse TP-Link, despre care pot sa spun ca, mereu am remarcat progrese, in ton cu cerintele pietei, si, un suport foarte bun, atunci cand ti-ai propus sa utilizezi serviciile respective dar si cu o fiabilitate foarte buna.

Intr-un fel evolutia catre mobilitate a companiei de mai sus, apare intr-un fel logica, pentru ca, un terminal mobil, pana la urma, este o alta transfigurare catre utilizator, a unui modem, adica un echipament ce lucreaza cu reteaua, tocmai acolo unde TP-Link se pricepe foarte bine, si, are o recunoastere mondiala.

La GADGETARUL ROMAN nu a sosit cel mai performant model, dar, a fost indeajuns spre a putea aprecia linia spre care sunt conduse terminalele din gama Neffos, cu sistem de operare Android 7.0 Nougat Tplink edition, versiunea NFUI 2.0.0.

Pai asa cum se poate vedea terminalele au un design atractiv, o combinatie reusita intre sticla,  de calitate Corning Gorilla Glass 2.5D, care acopera displayul numai HD de 5 inchi, tehnologie Full In-Cell si TDDI (Touch and Display Driver Integration) pentru o responsivitate sporita a ecranului, adica cel mai mic din gama, lateralele si capacul din spate dintr-o singura bucata din material metalic, cu butoane irizand metalic catre utilizator. Toate formele sunt extrem de bine rafinate oferind atractivitatea necesara, pentru ca, Neffos X1 sa poata fi utilizat, cu eficienta scontata.

Prezentarea la care am participat in timpul lansarii gamei Neffos in Romania o puteti vizualiza mai jos:

Terminalul isi marcheaza identitatea prin logo-ul de pe spate, inscriptionat “neffos” exact sub combinatia de pe mijlocul carcasei, castigatoare, ce cuprinde senzorul de amprenta pentru deblocarea terminalului, blitzul flash dualtone LED si camera principala de 13 MPx, cu f 2.0, toate incastrate in mod profi in capacul de spate. Se vede ca proiectantii au incercat sa elimine eventualele stangacii inca de la inceput, si dupa parerea mea au si reusit.

Terminalul la cele 135 de grame are o grosime foarte buna, de numai 7.95 mm, probabil recuperati si din grosimea bateriei de numai 2250 mAh. Nu stiu daca este cea mai buna solutie pentru autonomie, insa, totusi cea mai buna pentru utilizatorul obisnuit sa poarte obiectul in buzunare, mi se pare cel mai nimerit. Gadgetarul nostru poate accesa functionarea terminalului prin interfata UI dispusa astfel: displayul IPS de 5 inch, 1280×720 pixeli, densitate 293.7 ppi, sensibil dar totusi mai ingust decat pare datorita lateralelor de culoare neagra mai groase decat am fi obisnuiti de pe la alte terminale, si butoanele capacitive de sub display cu care se acceseaza meniurile: Home, Back, Aplicatii, nu au reprezentarea grafica obisnuita, insa problema principala mai importanta mi se pare lipsa iluminarii, fiind o problema de utilizare pe timpul intunericului. Langa grila castii audio descoperim camera frontala de 5 MPx si led-ul atat de necesar ce marcheaza conectarea incarcatorului sau prezenta retelelor la care este conectat terminalul. In rest lateral dreapta butonul Power on/off/standby, reglarea volumului +/-, sus orificiul pentru jackul EAR 3,5 mm si microfonul de compensare a zgomotului ambiental, stanga butonul liniar ce taie sonorul (Mute) si sertarul ce nu este chiar o noutate cu slot combo, adica se accepta un card de meorie microSD pana la 128 GB, si un card nanoSim una dintre variante, dar functionala si cea de a doua DualSim prin inlocuirea cardului de memorie cu un microSim. Adica ori una ori cealalta dintre veriante. Jos avem un conector de incarcare/transferde date microUSB inconjurat de doua grile ce ascund in spate, una difuzorul extern cu o auditie buna, dar si cealalta pentru microfonul principal.

Desigur mi-am facut datoria si pentru pasionatii de unboxing, pentru a vedea cat de dotat este pachetul de vanzare.

Raspunsul este da, are tot ce ne dorim intr-o prezentare comerciala foarte buna si atenta. Cam asa:

  • terminalul unibody respectiv, cu baterie incorporata;
  • manualele de utilizare/punere in functiune si certificatul de garantie;
  • cablul de incarcare/transfer date de lungime 1 m;
  • incarcatorul de retea cu iesire de 5V / 1A;
  • castile STEREO cu buton de raspuns si reglajul volumului audio.

In ceea ce priveste configuratia hardware, terminalul nu este cel mai dotat din linie, si, deci nu ne putem raporta la cel mai dotat terminal. E drept ca si la acest model exista doua variante constructive, insa la mine a ajuns chiar cel mai modest, incat nu pot sa fac o analiza a intregii linii dupa acest model, fara sa gresesc.

In principal s-a construit in jurul procesorului :MediaTek MT6755 Helio P10, 4 nuclee Cortex-A53 1.8GHz + 4 nuclee Cortex-A53 1.0GHz cu GPU:ARM mali-T860MP2 550MHz, 2GB RAM si16GB ROM. Asa cum spuneam mai exista si varianta care mi se pareamult mai elocventa cu 3GB RAM si 32GB ROM care probabil aducea un suflu mai puternic pentru doritorii de performante.

Per total am efectuat testele de Benchmark pentru a acoperi curiozitatea vanatorilor de cifre cu Antutu, Aida64, GFX OpenGL, CPU-Z, Quadrant, si sper sa fi acoperit si aceasta sfera.

This slideshow requires JavaScript.

Chiar si in aceasta configuratie pot spune ca terminalul nu sufera de lentoare sau de impiedicari, fiind un terminal bine optimizat in special dupa instalarea versiunii Android 7.0, pe care cu mandrie am realizat-o chiar in timpul testarii. Nu este chiar genul pentru gaming, si nu numai prin prisma dimensiunilor displayului. Cu toate acestea utilizatorii pot juca toate jocurile cu grad de dificultate medie fara a se simti vreun pic frustrati. Din contra pot spune ca pentru un nou producator de terminale mobile meniurile merg brici, asa cum TP-Link ne-a obisnuit: rapiditate si precizie sunt cuvintele. Eu m-am dat cu Real Racing si mi s-a parut responziv prin toate curbele prin care m-am bagat.

Stiu ca si in spatele oamenilor maturi exista niste copiii dar doresc sa ies din sfera in care un terminal este apreciat dupa cum se misca jocurile desi majoritatea oamenilor au joburi care nu le permit timpi de relaxare prea mari. Mai degraba acestia se vor bucura prin vacante, in weekenduri si poate seara inainte de culare de momentele de destindere ce le poate asigura un device multimedia, asa cum este Neffos X1.

Toate aceste lucruri sunt posibile si pentru ca terminalul are multiple modalitati de interconectare, care au raspunsuri foarte bune. Pentru ca asa cum spuneam cei de la TP-Link sunt niste foarte buni cunoscatori ai retelelor de interconectare. Terminalul are constructiv cateva standarde spre operatori: FDD-LTE/WCDMA/GSM, TP902A:FDD-LTE:band(1/3/5/7/8/20), WCDMA: band (1/5/8), GSM: band (2/3/5/8), TP902C: FDD-LTE:band(2/4/7/28), WCDMA: band (2/4/5), GSM: band (2/3/5), Wi-Fi 802.11a/b/g/n, 2.4GHz, 5GHz, Bluetooth: 4.1, Dual Nano SIM Cards (Dual SIM Dual Standby), SIM1 supports 2G/3G/4G; SIM2 supports 2G/3G/4G, cam toate conexiunile moderne in care utilizatorul poate fi deservit, dupa posibilitatile acestuia. Oare ce ti-ai putea dori mai mult de atat?

Asa cum va mai spuneam pe grupul unde postez: GADGETARUL ROMAN  sunt lucruri care m-au impresionat si mai mult cum ar fi camerele foto. Practic viteza cu care deschid camera, focusez cadrul si realizez poza si ulterior o vizualizez pe displayul terminalului m-a entuziasmat. In plus senzorul camerei de 13 MPx de fabricatie Sony IMX258, si sistemul de microlentile asigura o calitate buna excursiilor pe care utilizatorul le realizeaza. Acest lucru am incercat sa il materializez si eu in galeria de mai jos, setata bineinteles pe automat, chiar si in timpul unor zile ploioase de vacanta:

Cu toate cele specificate Neffos X1 sufera in domeniul recunoscut de unii producatori si anume autonomia. Cei 2250 mAh ai acumulatorului nu te pot lasa mai mult conectat decat o singura zi la retele 4 G iar daca ataci aplicatii consumatoare de resurse nu vei apuca nici macar o singura zi. Desigur poti alege varianta sa te conectezi la retele 3G si sa mai salvezi din capacitatea bateriei, sau alte variante chirchize, dar aceste lucruri te vor duce sa nu apreciezi terminalul la adevarata lui valoare. De aceea parerea mea este ca trebuie sa achizitionezi un acumulator extern in cazul in care ti-ai propus sa zabovesti mai mult timp in fata terminalului decat in compania situatiilor din viata reala. Este alegerea ta.

Per total TP-Link a facut o figura frumoasa cu Neffos X1 si, pentru ca a avut curajul sa realizeze un pas asteptat, si anume realizarea de terminale mobile. Nu este ceva deosebit, dar reuseste sa impinga intr-un mod personal modul in care compania priveste spre viitorul retelelor, si pentru care ii felicit, prin comparatie cu alti competitori care au facut pasi similari.

TP-Link prezintă la East European Comic Con primul router cu procesor quad-core din lume

TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, prezintă la East European Comic Con cel mai puternic router din lume, Archer C5400X, un router tri-band capabil să furnizeze viteze wireless combinate de 5,4Gbps și primul dispozitiv de acest fel dotat cu un procesor quad-core de 1,8GHz pe 64 de biți. Pe lângă super procesorul Broadcom cu patru nuclee, routerul mai este echipat cu alte 3 procesoare specializate dedicate benzilor wireless. În total routerul este dotat cu procesoare care însumează 7 nuclee, generând o putere de procesare de peste 9.6GHz ceea ce îl face cel mai puternic echipament WLAN din industrie pentru consumer. Routerul asigură astfel o viteză de 1000Mbps în banda de 2,4GHz și 2167Mbps în cele două benzi de 5GHz pentru streaming 4K, gaming online sau aplicații. Totodată permite conectarea pe wireless a unui număr de până la 90 de dispozitive, în funcție de tipul de trafic.

Tehnologia Smart Connect permite conectarea dispozitivelor la una din cele trei benzi de frecvență, în funcție de necesități, pentru conexiuni stabile și rapide. Tehnologia 4×4 MU-MIMO realizează comunicarea cu dispozitivele conectate de 4 ori mai rapid decât routerele obișnuite cu tehnologie AC, în timp ce NitroQAM mărește cu 25% vitezele maxime Wi-Fi în toate benzile. RangeBoost este o tehnologie nouă care crește sensibilitatea semnalului, ajutând dispozitivele aflate la periferia rețelei sau mai puțin performante să se conecteze.

Routerul Archer AC5400X este și primul model din portofoliul TP-Link cu stocare internă de 16GB, VPN cu accelerator hardware, funcție Link Aggregation și 8 porturi LAN.

Principalele noutăți pe care le aduce Archer C5400X sunt:

  • Private Storage. Cu aplicația TP-Link FileBank utilizatorii poți accesa în siguranță datele stocate în memoria internă de 16GB a routerului sau pe dispozitivele de stocare conectate la porturile USB 3.0.
  • VPN cu Accelerator Hardware. C5400x este dotat cu un procesor dedicat securității (SPU – Security Processing Unit), pentru criptarea și decriptarea pachetelor VPN la viteze foarte mari, fără a afecta alte procese susținute de router.
  • LinkAggregation. Permite agregare a două conexiuni gigabit pentru transferuri de date ultra rapid
  • Quick Setup by Bluetooth. Opțiunea de configurarea prin Bluetooth, direct de pe smartphone cu ajutorul aplicației Tether.
  • TP-Link HomeCare. Pachet software ce cuprinde protecție antivirus de la Trend Micro, Control parental și QoS
  • Compatibilitate IFTTT. C5400Xoferă compatibilitate cu tehnologia IFTTT pentru conexiuni cu dispozitive Smart Home.

Produsul va fi disponibil pe piață în trimestrul 3 la un preț de aproximativ 1999 de lei.

Archer C5400X poate fi vazut la standul TP-Link de la East European Comic Con, pavilion C5, Romexpo. Pe toată durata Comic Con, la standul TP-Link vor fi organizate turnee cu premii de League of Legends și Hearthstone, găzduite de Lucian IceManlucky Dinescu. East European Comic Con se derulează între 5 și 7 mai la Romexpo, pavilion C5.

București, 5 mai 2017 –TP-Link

TP-Link furnizează East European Comic Con o rețea de date pregătită pentru peste 10.000 de dispozitive și trafic de 60TB

 

TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, este partener tehnic al East European Comic Con pentru al patrulea an consecutiv. Rețeaua prin cablu furnizată de TP-Link este pregătită pentru a fi accesată de 400 de PC-uri și console, în timp ce rețeaua wireless va fi accesată, conform estimărilor companiei de până la 10.000 de dispozitive mobile (smartphone-uri, tablete, laptopuri).

”Rețeaua TP-Link este construită pentru un scenariu cu 600 de gameri conectați concomitent și peste 10.000 de dispozitive în rețeaua wireless. Comparativ cu anul trecut, furnizăm o infrastructură cuo capacitate cu 50% mai mare, dar ne așteptăm cel puțin la o dublare a traficului, de la 3TB, la 6TB de date. Suntem însă pregătiți pentru un trafic de 10 ori mai mare”, a declarat Sarmis Popescu, coordonator tehnic la TP-Link.

În construcția rețelei de acces la Internet prin cablu ce va fi folosită la cele două scene de gaming și la conectarea partenerilor și participanților, au fost folosite 30 de switchuri Layer 2 cu management, din noile serii T2500G și T2600G cu 28 sau 48 de porturi și switchuri Layer 3 cu conexiuni10G precumT3700-28TQ. Pentru rețeaua wireless disponibilă gratuit vizitatorilor și care poate fi accesată de oriunde din spațiul expozițional au fost folosite 30 de echipamente de tip EAP, modelele EAP330 și EAP320, și echipamente CAP din noua serie, cum este cazul CAP1750.

Valoarea totală a echipamentelor utilizate în construcție rețelelor wireless și prin cablu la această ediție a East European Comic Con se ridică la 90.000 de lei.

East European Comic Con se desfășoară în perioada 5 – 7 mai in Pavilionul C al Romexpo. Programul competițiilor și evenimentelor este disponibil aici.

București, 5 mai 2017 –TP-Link

TP-Link devine al doilea furnizor de switch-uri Ethernet în 2016

TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, s-a clasat pe a doua poziție (după nr. de porturi) pe segmentul switch-urilor Ethernet vândute în 2016, conform studiului Worldwide Quarterly Ethernet Switch Tracker 2016Q4 realizat de compania de cercetare IDC.

De la un număr de 6,6 milioane de porturi vândute și o cotă de piață de 2,01% în 2009, TP-Link a vândut 68 de milioane de porturi în 2016, obținând o cotă de piață de 11,50%, înregistrând o creștere exponențială a cotei de piață de 472% în doar șapte ani. Compania a obținut cifre remarcabile în mai multe categorii, vânzând cel mai mare număr de switch-uri fixe-fără management în 2016 (64,8 milioane de porturi și o cotă de piață de 26,2%).

Deși ascensiunea rapidă a TP-Link pe piața switch-urilor Ethernet este fără precedent în industrie, totuși nu reprezintă o surpriză. Serviciile fiabile de pre-vânzare, cum ar fi analiza gratuită a rețelei și serviciile de consultanță, dar și evaluările punctuale post-vânzare satisfac pe deplin toate nevoile clienților. În plus, prin intermediul canalului de parteneri care acoperă mai multe industrii, tot mai multe companii au intrat în contact cu portofoliul TP-Link de soluții de conectivitate prin cablu și wireless și de switch-uri inteligente Ethernet cu management și fără management. Accentul pus de companie pe serviciile oferite către clienți a contribuit la succesul mondial al soluțiilor sale și la atragerea a numeroase și diverse parteneriate.

Shenzhen, China – 20 aprilie 2017 – TP-Link

TP-Link aduce seria Neffos X1

TP-Link anunță disponibilitatea în România a noii serii de smartphone-uri Neffos X1, cu prețuri recomandate de la 899 de lei pentru modelul X1 și configurația cu 2GB RAM și 16GB spațiu de stocare, respectiv 999 de lei modelul cu 3GB RAM și 32GB spațiu de stocare. Versiunea high-end, respectiv modelul X1 Max, va ajunge în magazine până la finele acestui trimestru, și va avea un preț recomandat de 1099 de lei pentru versiunea cu 3GB RAM și 32GB spațiu de stocare, respectiv 1399 de lei pentru versiunea cu 4GB RAM și 64GB capacitate de stocare. Terminalele sunt disponibile în rețeaua de magazine QuickMobile.

“Cu această a treia serie de smartphone-uri Neffos considerăm că răspundem mult mai bine exigențelor unei piețe mature precum cea din România. Neffos X1 vine cu specificații de top, un design premium și, în plus, un preț foarte bun”, a declarat Simona Nijnic, Category Manager – TP-Link România.

Neffos   folosesc procesorul Octa-core MediaTek Helio P10 și suportă Wi-Fi dual band și multiple benzi LTE pentru acces rapid la Internet oriunde este disponibil.

X1 are un display HD de 5 inch, iar modelul X1 Max unul Full HD de 5,5 inch, cel din urmă fiind cu ecran 2.5D Corning Gorilla Glass. Display-urile utilizează tehnologiile Full In-Cell și TDDI (Touch and Display Driver Integration) pentru o responsivitate sporită a ecranului și o experiență unică pentru utilizatori. Ambele modele sunt dotate cu o cameră principală de 13MP cu senzor Sony IMX258, apertură f/2.0, phase-detection autofocus și blitz dual-LED pentru o mai bună captare a imaginilor pe timp de noapte. La camera principală se adaugă o a doua cameră frontală de 5MP.

Configurațiile de vârf pentru fiecare dintre modele includ 3GB RAM și 32GB capacitate de stocare în cazul X1, respectiv 4GB RAM și 64GB capacitate de stocare în cazul X1 Max. Smartphone-urile au slot microSD pentru extinderea capacității de stocare cu până la 128GB.

Smartphone-urile au cititor de amprente care permite deblocarea telefonului în 0,2 secunde. Cu fiecare utilizare, datorită unui algoritm inteligent, cititorul de amprente “învață” amprenta utilizatorului și crește acuratețea de citire a acesteia pentru un nivel sporit de securitate.

X1 are un acumulator de 2250mAh, respectiv 3000 mAh în cazul X1 Max, dar și funcția fast-charging care asigură încărcarea cu până la 50% în aproximativ 30 de minute, pentru modelul din urmă.

Ambele modele rulează cea mai nouă versiune Android 6.0 Marshmallow, versiune optimizată cu peste 3000 de îmbunătățiri la nivel de performanță, utilizare, multitasking și autonomie mai bună a bateriei.

Seria X1 are design unibody cu spate metalic dublu-curbat și fiecare model este disponibil în două variante de culoare: gri și auriu. Ambele smartphone-uri au rame extrem de subțiri, unele dintre cele mai subțiri disponibile în acest moment în industrie, de 2,75mm pentru X1 Max, respectiv 2,95mm pentru modelul X1. Grosimea smartphone-urilor este de 7,85mm pentru modelul X1 Max, 7,95mm, pentru modelul X1.

București, România, 12 aprilie 2017 — TP-Link

Chargerul USB rapid cu 5 porturi TP-LINK UP 540 la review

De ceva timp, mi-am dorit sa testez si deviceuri, ceva mai putin complexe, dar, totusi, utile pentru fiecare zi.

Iata ca TP-Link a inceput sa aiba si o astfel de adresabilitate pentru utilizatorul casnic, dar, totusi, cu un mod de abordare profesionist asupra situatiilor, cu care acesta se confrunta si nu doreste, sa aiba prea multe dureri de cap, cand, trebuie sa isi aleaga o solutie.

Chargerul rapid TP-Link UP 540 este o solutie de birou, eleganta, atunci cand, te afli in situatia de a fi, in pana de curent/sau nu, in acumulatorii ce deservesc device-urile, care, se incarca printr-un cablu, care, este necesar sa aiba la unul dintre capete, un conector USB.

Zis si facut, pentru ca ma stiti nerabdator atunci cand trebuie sa testez.

Sa nu intelegeti gresit, dar acest incarcator, care se cupleaza la un capat la reteaua de 220 V, de energie electrica, alternativa, nu este chiar un device, asa de simplu de realizat. Chiar daca, acesta nu are butoane si meniuri, prin care sa te ratacesti, este un device, care, cu siguranta, are inglobata suficienta tehnologie, care, va prelua controlul automat, in modul cel mai inteligent, al curentului de incarcare la cei 5 V curent continuu, de iesire, va limita pana la 2,4 A maximum de curent livrat, pe fiecare ramura din cele 5, de incarcare, dar, si va limita incarcarea rapida, atunci cand, acumulatorii vor atinge 65% din incarcare. Restul de pana la 100% din incarcare, va fi realizat in parametrii normali. Desi nu am incercat, sunt sigur ca beneficiaza si de protectie in caz de scurtcircuit.

Ma stiti, ca, nu rezist sa nu fac si cate un unboxing video, pe care, va invit sa il urmariti mai jos, cu toate ca stiu ca nu toata lumea este indragostita de acest tip de prezentare, si, sunt multi, care imi reproseaza, ritmul prea molcom, prin care fac acest lucru. Se intampla si astfel de lucruri, pentru ca, pun inregistrarea neprelucrata, si nici nu regizez niciodata, ceea ce prezint.

Ce as mai putea adauga, se refera la materialele, care, iau contact cu utilizatorul.

Este vorba despre corpul tronconic al chargerului, de culoare negru mat, pe laterale cu decupaje dreptunghiulare pentru conectorii, cei 5 USB, dar si pentru conectorul standard de 220 V. Capacul superior este tot negru lucios, cu un cerc de culoare bleu, are sigla TP-LINK, inscrisa, de culoare alba. Dedesupt, tot un capac negru, acoperit cu un rodund, de catifea neagra, ce impiedica alunecarea, de pe un suport mai lucios, asigurand securitatea mecanica.

Odata terminata partea decriptiva am purces la teste si mi-a fost mai usor sa atac cu inca un video.

Stiu ca poate cel mai corect ar fi fost sa fac masuratori de curent pe fiecare port, la iesire, atat in gol, cat si in sarcina, asa cum se faceau cele de prin liceu.

Dar, am considerat, ca cel mai elocvent, este cea, in care am conectat toti 5 consumatori, tablete, smartphone sau wearable si m-am multumit cu cele declarate de acestea pe ecran, adica, incarcarea corecta.

De asemenea, in cele verificate, am constatat ca, incarcarea se executa in durate de timp rapide, de gen 10-15 minute spre exemplu, pentru smartphone-urile, pe care, in mod uzual, le realizam in peste 1 ora. Deci, eficienta acestui tip de incarcare, este mai mult decat evidenta.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost pe langa faptul ca puteam incarca concomitent si controlat toate cele 5 deviceuri, faptul ca masurand temperatura emisa de carcasa, aceasta nu a depasit niciodata mai mult de 30 C, ceea ce arata ca, proiectantii si-au facut extrem de bine treaba, si de aceea, recomand acest model de incarcator multiplu, pentru toti cei in suferinta, ca si mine, de spatiu, si, prize.